portocale

Mă duc la minimarket să cumpăr nişte portocale. Pe la doi. Cand ies imi vine ideea genială să-mi eliberez mâna cu care mă ţin de punga cu portocale ca să am cu ce să pocnesc din degete pe ritm de jazz în drum spre casă.

Şi în timp ce scoteam portocalele din punguţa şi le îndesam în buzunarele interioare, încercând cât puteam de tare să fac să arate ca şi cum aş avea ţâţe de soacră, îmi dau seama că sunt înconjurat de câini. Dinăia de un metru înalţime. Mulţi şi imenşi. Unii încă se adunau de după colţuri şi alergau spre mine într-un suflet. Nu lătrau, da se arătau foarte interesaţi de persoana mea.
Erau de-ai locului, cu căcaturi de-alea în urechi. Nu ştiu ce înseamnă alea, da ăia cu cercei par să fie cei mai încrezători din mulţime. Am impresia că alea sunt bijuterii pt ei şi le indică statutul superior în societate.
După ce am purces în a mă căca pe mine au început să-mi lucreze instinctele. Să fug nu mai puteam, că eram deja înconjurat. Rămâne să îi înfrunt. În timp ce contemplam ideea de a arunca cu portocalele în ei, observ că unii dădeau din coadă. Şi atunci am luat decizia riscantă de a-i ignora şi a-mi continua operaţiunea "mână liberă".
A funcţionat. Când am ascuns toate portocalele în buzunare mi-au întors toţi cozile şi au plecat. Nu sunt sigur, da parcă unu din ei a scuipat în urma lui şi cred că m-a şi înjurat de mama.