scrisoare catre fi-miu (2)

Asa,

Mai voiam sa-ti zic ca de cand ai aflat ca ai trup ai inceput sa te cateri (cu tz, nu mai folosesc diacritice, ca lene si ca am tastatura in esperanto acum; voiam sa te invat sa vorbesti esperanto nativ, da nu prea am avut succes; stii ceva? mai lasa-ma-n pace, invata-l tu pe fi-tu daca esti asa smecher (cu sh)). Primu lucru pe care l-ai facut cu membrele a fost sa te tragi cat ai putut de in sus. Asa te-ai ridicat si in picioare, catarandu-te pe chestii. Banuiesc ca asa fac toti copiii, dar asta m-a pus pe ganduri. Pentru ca ma face sa cred ca ai invatat deja o lectie pe care mie mi-a luat toata viata sa o stapanesc si apoi sa-mi dau seama ca e gresita.

Lectia asta s-a legat perfect cu meseria pe care am ales-o. Meseria e programarea, in caz ca ma-ta nu ti-a zis nimic despre mine. Programarea e o chestie pe care o faceau oamenii, inteligenta artificiala inca nu ajunsese sa se auto-updateze acum 10 ani cand scriu asta. In programare trebuie tot timpul sa te bazezi complet pe biblioteci de cod scrise anterior. Indiferent la ce nivel programezi, tot timpul folosesti biblioteci vechi pe care le iei de bune. Probabil exista o biblioteca originara, dar asta le ramane filosofilor s-o stabileasca, e ca originea Universului.

Cand eram de varsta ta mi-au luat ai mei parinti primul calculator si vreau sa-ti povestesc despre asta pentru ca si ei mi-au povesti de "vremea lor" si abia asteptam sa fie si randul meu. Deci, pe vremea mea calculatoarele erau un fel de tastaturi pe care le conectai la televizor (e un fel de proiector, iti zic alta data) si scriai programe pe ele. Cand o pun asa, suna a ceva ce mi-as dori si acum, da cand intru in specificatii n-o sa mai para asa interesant. Aveau o rezolutie de 320x240, adica de cateva zeci de ori mai mica decat bratara ta subacvatica si nu aveau memorie deloc, deci trebuia sa scrii un program de fiecare data cand il porneai. Ca idee, ca sa desenezi o casa trebuia sa scrii vreo 50 linii de cod, pe care apoi sa ti le notezi intr-un caiet sau sa le inregistrezi pe o caseta audio (o caseta... stii ceva? mai cauta si tu pe google, ca nu pot sa-ti explic fiecare cacat). In continuare tre sa tii cont ca aveam 12 ani ca si tine si incercam sa inteleg lumea.

Instructiunile pe HC (asa se numea calculatoru, era clona de sinclair z80, vezi pe wiki daca esti curios) erau in limbaj basic si in general era un cuvant in engleza urmat de niste numere. Io nu stiam o boaba de engleza, dar m-am prins ca cuvantu ala e ceva ce oamenii inteleg si ca sa ajunga sa-l inteleaga si calculatorul trebuie interpretat in alt mod. Adica se intampla ceva ascuns in interiorul calculatorului, unde cuvantul spus de mine in limbaj uman devenea instructiune inteleasa de o masina. Si mai departe, instructiunea aia ca sa fie comunicata catre televizor printr-un cablu nu putea sa fie transmisa prin litere sau voce. Deci era din nou transformata in altceva asemanator curentului electric - invizibil si care trece printr-un fir. Asta inseamna ca sunt mai multe niveluri succesive, si fiecare din ele se bazeaza pe unul anterior. Asa e si cu cataratul, ca sa ajungi mai sus, trebuie sa te sprijini cu incredere pe ceva din care sa te impingi.

Si asa m-am hotarat sa-mi stabilesc niste fundatii. Adica decizii pe care sa le iau dupa indelunga analiza si care sa devina baza a tot ce urmeaza sa fac in continuare. Una din primele analize pe care le-am facut a fost sa caut sensul vietii. Tocmai descoperisem religia si faptul ca o sa mor (ei, hai, nu te caca pe tine, e o chestie pe care trebuie s-o accepti) si adesea ma cacam pe mine si nu puteam sa accept, asa ca cautam un sens pentru care exist. Si concluzia la care am ajuns si care a devenit un nivel de baza in formarea mea a fost ca trebuie sa te creez pe tine. Dap, tu esti motivul meu de a exista. Nicio presiune sau ceva, doar iti zic...

Si tot asa am adaugat straturi. Am decis ca nu o sa mint si ca nu o sa fur. Sunt chestii de bun simt, dar o parte suprinzator de mare de oameni aleg alte variante si combinatii. Incet-incet mi-am stabilit un set de principii. Si oricine aflam ca nu se incadreaza in aceste principii era exclus instant si complet din viata mea. Nu exista cale de mijloc. Si aici incepe stratul politic.

In acest strat, principiile sunt atat de numeroase incat devine dificil sa gasesti oameni care sa se incadreze perfect. Trebuie sa incepi sa faci compromisuri. Cand iti dai seama de asta se numeste ca ai devenit adult. Eu am 33 de ani acum. Am reusit sa ma strecor pana la varsta asta cu mult noroc si mult alcool. Dar incep sa realizez ca fac deja compromisuri. Asta imi da peste cap sistemul. De-aia iti zic ca calea asta e gresita. Tu trebuie sa gasesti momentul in care e favorabil sa iti indoi principiile, sa iti alterezi stratul, sa intri in codul masina si sa-l modifici. Altfel nu o sa intri cu succes in randul adultilor. Pentru mine e prea tarziu, tre sa termin campania in Age of Empires si am ramas fara vin...