Prolog: Da, ştiu... am fost ocupat... m-am jucat, am lenevit sau (de cele mai multe ori) am fost prea beat ca să mă intereseze suficient de mult încât să mai scriu ceva. Bine, nici acu' nu-s treaz, da' nimeresc cât de cât tastele. Mai am o bere la (timişoreana la sticlă. 15 mii. întreabă-mă de unde şi poate-ţi zic) frigider; poate o beau şi pe-aia până mă culc şi găsesc liniştea sufletească (beţia adică)... Până atunci, să-ţi zic la ce-am reflectat azi:
Crecă fu cea mai sufocantă întoarcere de la serviciu de anu' ăsta (la ora 19), şi mă apucă o lene să pedalez... Aşa că facui ce fac io de obicei ca să treacă timpul mai repede: numărai chestii. Şi cum ştiam deja câte crengi mă lovesc în faţă în drum spre casă, găsii altceva:
Măine dimineaţă o să-mi desfund faţa din pernă pentru a 9320-a oară. Ştiu că nu te interesează da', pula mea, nu încerc să te impresionez aici. Statisticile care urmează sunt calculate sub influenţă, aşa că le estimez un plus-minus 1%:
Nu ştiu alţii cum sunt, da io dorm 12 ore pe zi. Cu zilele care nu sunt uichend sau concediu se fac vreo 11 în medie. Hai să zicem 10, căcând eram copil şi nu mergeam la şcoală dimineaţa eram mai nerăbdător să mă trezesc. Deci 3900 de zile le-am dormit. În alte 10 de zile am futut (dacă râzi pe sub mustaţă superior, sugi pula! io am futut doar fete la care am ţinut, da? de fapt termenu' corect e "am făcut dragoste cu"). Şi astea-s numa' chestiile utile pe care le-am făcut în pat. Căcând încercam să fut spaţiu' dintre saltele înainte de pubertate sau când mă holbam la tavan şi îmi faceam curaj să merg la cursu' de fizică şi puneam telefonu' să sune din 3 în 3 minute nu se pune. Deci să zicem 3910 zile de stat în pat.
30 de zile m-am spălat pe dinţi. 120 de zile m-am căcat. 60 de zile m-am pişat. 180 de zile am făcut laba. 150 de zile de râcâit piele moartă în cadă. Şi ăsta e doar timpu' util pe care l-am petrecut în baie. Nu mai zic de cât mi-am comparat urechile în oglindă, cât mi-am studiat limba sau cât am dormit cu closetul în braţe. Deci 540 de zile în baie.
De când mi-a cumpărat tata primu PC (în clasa a 9-a) până ieri m-am jucat în medie vreo 4 ore pe zi la calculator. 600 de zile. Încă 300 de zile de studiat şi interpretat pornografie (mă declar specialist. îmi arăţi un film pe care nu-l cunosc şi-ţi dau o bere. da nu mizerie gen jena geimson, că-ţi dau o sticlă de bere în tâmplă.) si 10 zile de învăţat Turbo Pascal. In anii 1-3 de facultate (când stăteam la cămin) vedeam cam 4-5 filme pe zi şi/sau 10-12 episoade de seriale. N-o să mă apuc să socotesc ce seriale am văzut, câte episoade aveau şi de câte ori l-am văzut pe fiecare, da estimez o medie de 3 ore pe zi (pe lângă joc, care în anii respectivi era diablo sau sc). De atunci am lăsat-o mai moale - acum e cam o ora pe zi. Inca 350 de zile. În total 1260 de zile. Şi asta-i numa timpu util petrecut la calculator. Cât mi-am căutat numele pe goagăl şi cât am rezolvat teme şi căutat referate nu-ţi mai zic.
Dpdv logistic, să merg la şcoală îmi lua cam juma' de oră dus-întors, cu ocol pe la covrigărie; până la facultate, cam 2 ore dus-întors, cu ocol pe la berărie. Până la servicii, în medie, la fel. Deci 140 de zile de deplasat la locurile faptelor.
Şi acum vine partea cea mai regretabilă: 18 ani de şcolit şi 4 ani de muncit care practic mi-au fost furaţi. În total 550+350=900 de zile. 900 de zile în care am fost o vită în cireadă. Şi numărătoarea continuă...
Rămân 2570 de zile (cu tot cu excepţiile menţionate) în care n-am fost obligat să fac ceva( că, na, să dormi/te caci/pişi eşti obligat de natură, să fuţi/te speli/faci laba/înveţi/munceşti eşti obligat de societate şi să te joci/uiţi la filme/scrii blog eşti obligat de cultura populară) şi am fost io însumi. Şi nu mi-e ruşine să-ţi zic ce-am fost:
Între 4-6 ani am fost confuz. Se întâmplau o grămadă de chestii în juru meu şi tot ce vroiam io era să mă joc cu soldăţei.
Între 7-18 ani am fost excitat. Simţeam că e ceva special la femei şi vroiam să le explorez.
Între 18-douăşşide ani am fost curios. Realizam că băutul berii are o limită şi vroiam să o aflu.
Deci eu il stiu pe animalu asta ca in anu I am stat impreuna in camera. Cu parere de rau recunosc cacam asa e ce zice. Deci nu scrie doar sa va impresioneze. Astea erau lucrurile lui. Mai ales cu pornoacele. Tre sa incepi sa ii descrii filmuletu si gata, iti zice despre ce e vorba. Da care pula mea e faza cu aia 150 de mii??? Cine te finanteaza pe tine??? Mister...
RăspundețiȘtergereOricum e campion la durut in pula deci am tot respectu pentru el. Cand am sa fiu mare am sa vreau sa fiu ca el....
RăspundețiȘtergerece 150 de mii ba? e in lei vechi
RăspundețiȘtergere