Îmi plac cîinii. Sunt dintotdeauna prietenii oamenilor. Să ai un cîine e o mare bucurie. Am avut cîine. Mîţele, deşi sunt inutile, îmi plac chiar mai mult decît cîinii. Dar...
Dă-mi o puşcă şi suficiente gloanţe şi execut toţi cîinii hoinari din bucureşti unu cîte unu, fără cea mai mică remuşcare. Ăştia care protestează împotriva euthanasierii sunt nişte ipocriţi care au nevoie de mitinguri de-astea ca să se simtă mai bine despre ei. Uită-te la ştiri şi ascultă ce baze ale protestului enumeră şi-o să te convingi.
Bă idioţilor. Daca aţi lua fiecare din voi acasă cîte un cîine de pe stradă în loc să vă daţi iubitori de animale (zişi şi zoofili), v-aţi pierde imediat obiectul muncii. Ipocriţilor!
Atît.
Se afișează postările cu eticheta bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bucuresti. Afișați toate postările
vineri, 30 aprilie 2010
joi, 11 februarie 2010
stiati ca...
Apa de la chiuveta din bucureşti este cel mai ieftin laxativ.
Scriu asta pe tron. Serios. Literalmente în momentu ăsta mă piş pe cur. Sunt sigur că ţineai să ştii şi tu asta. Poftă bună!
Scriu asta pe tron. Serios. Literalmente în momentu ăsta mă piş pe cur. Sunt sigur că ţineai să ştii şi tu asta. Poftă bună!
luni, 8 februarie 2010
marți, 22 decembrie 2009
5 chestii misto cand e zapada
5. Maşinile nu mai pot intra pe trotuar; nici pietonii, da asta-i altă poveste.
4. Hipstării şi cocalarii care au de încălţat doar teneşi Adibas ies din ce în ce mai rar din casă după ce le-au degerat degetele de la picioare.
3. Căcaţii de câine sunt mai uşor de depistat în zăpadă şi poţi să-i ocoleşti la timp; şi chiar dacă nu reuşeşti să-i ocoleşti, măcar sunt îngheţaţi şi nu ţi se mai spoiesc pe talpă.
2. O grămadă de pensionari alunecă şi îşi rup gâtu; dacă mai şi reuşim să-i convingem că a dat noul băsescu o lege şi acum se trece pe roşu la semafor, în câţiva ani poate avem şi noi loc în autobuze dimineaţa.
1. Când mergi pe zăpadă eşti mai înalt.
4. Hipstării şi cocalarii care au de încălţat doar teneşi Adibas ies din ce în ce mai rar din casă după ce le-au degerat degetele de la picioare.
3. Căcaţii de câine sunt mai uşor de depistat în zăpadă şi poţi să-i ocoleşti la timp; şi chiar dacă nu reuşeşti să-i ocoleşti, măcar sunt îngheţaţi şi nu ţi se mai spoiesc pe talpă.
2. O grămadă de pensionari alunecă şi îşi rup gâtu; dacă mai şi reuşim să-i convingem că a dat noul băsescu o lege şi acum se trece pe roşu la semafor, în câţiva ani poate avem şi noi loc în autobuze dimineaţa.
1. Când mergi pe zăpadă eşti mai înalt.
duminică, 13 decembrie 2009
portocale
Mă duc la minimarket să cumpăr nişte portocale. Pe la doi. Cand ies imi vine ideea genială să-mi eliberez mâna cu care mă ţin de punga cu portocale ca să am cu ce să pocnesc din degete pe ritm de jazz în drum spre casă.
Şi în timp ce scoteam portocalele din punguţa şi le îndesam în buzunarele interioare, încercând cât puteam de tare să fac să arate ca şi cum aş avea ţâţe de soacră, îmi dau seama că sunt înconjurat de câini. Dinăia de un metru înalţime. Mulţi şi imenşi. Unii încă se adunau de după colţuri şi alergau spre mine într-un suflet. Nu lătrau, da se arătau foarte interesaţi de persoana mea.
Erau de-ai locului, cu căcaturi de-alea în urechi. Nu ştiu ce înseamnă alea, da ăia cu cercei par să fie cei mai încrezători din mulţime. Am impresia că alea sunt bijuterii pt ei şi le indică statutul superior în societate.
După ce am purces în a mă căca pe mine au început să-mi lucreze instinctele. Să fug nu mai puteam, că eram deja înconjurat. Rămâne să îi înfrunt. În timp ce contemplam ideea de a arunca cu portocalele în ei, observ că unii dădeau din coadă. Şi atunci am luat decizia riscantă de a-i ignora şi a-mi continua operaţiunea "mână liberă".
A funcţionat. Când am ascuns toate portocalele în buzunare mi-au întors toţi cozile şi au plecat. Nu sunt sigur, da parcă unu din ei a scuipat în urma lui şi cred că m-a şi înjurat de mama.
Şi în timp ce scoteam portocalele din punguţa şi le îndesam în buzunarele interioare, încercând cât puteam de tare să fac să arate ca şi cum aş avea ţâţe de soacră, îmi dau seama că sunt înconjurat de câini. Dinăia de un metru înalţime. Mulţi şi imenşi. Unii încă se adunau de după colţuri şi alergau spre mine într-un suflet. Nu lătrau, da se arătau foarte interesaţi de persoana mea.
Erau de-ai locului, cu căcaturi de-alea în urechi. Nu ştiu ce înseamnă alea, da ăia cu cercei par să fie cei mai încrezători din mulţime. Am impresia că alea sunt bijuterii pt ei şi le indică statutul superior în societate.
După ce am purces în a mă căca pe mine au început să-mi lucreze instinctele. Să fug nu mai puteam, că eram deja înconjurat. Rămâne să îi înfrunt. În timp ce contemplam ideea de a arunca cu portocalele în ei, observ că unii dădeau din coadă. Şi atunci am luat decizia riscantă de a-i ignora şi a-mi continua operaţiunea "mână liberă".
A funcţionat. Când am ascuns toate portocalele în buzunare mi-au întors toţi cozile şi au plecat. Nu sunt sigur, da parcă unu din ei a scuipat în urma lui şi cred că m-a şi înjurat de mama.
luni, 31 august 2009
perpedes
Am profitat azi de vremea ciudată ca să mai încerc şi mersul cu transportu în comun. Problema a apărut când mi-am dat seama ca nu mai sunt la curent cu numerele autobuzelor şi mersul metroaielor.
Aşa căcând am compostat cartela la unirii (din curiozitate, la un aparat din-ăla nou cu aspect sefe, care durează de 3 ori mai mult să-ţi scuipe cartela înapoi) am constatat cu uimire ca pasajul între staţiile 1 şi 2 este închis, şi m-am hotărât brusc să-mi bag pula şi să merg pe jos până la gara de nord. La ieşire m-am holbat pe pereţii staţiei să văd un anunţ cum că pasajul s-ar închide, da n-am văzut nimic. Nu zic că nu există, da io n-am văzut niciunu, şi uite-aşa metrorexu mi-a furat o călătorie.
Dar mersul pe jos a fost plăcut. Nu mai practicasem de mult activitatea asta şi mi-am dat seama că pe bicicleta nu ai timp sa vezi nimic din peisaj, pentru că erau multe chestii schimbate faţă de cum le ştiam io. Pe scurt, sunt mai multe şantiere mai mult sau mai puţin abandonate.
Ca de obicei, m-au furat gândurile şi, încercând să ajung pe victoriei, m-am întors pe magheru. De doi ori. Nu m-ar fi deranjat prea tare, dar ploua şi mă grăbeam un pic. Şi m-am mai şi rătăcit de vreo 3 ori şi a trebuit să sun după direcţii, căcăutam o anume clădire.
Uite ce concluzii am tras din mersul pe jos:
1) Pe verde se trece în pas alergator, pt că altfel efectiv trec cu maşinile peste tine. Sau, dacă ai noroc, opresc la juma de centimetru de piciorul tău şi turează motorul.
2) Am o frică mai mare de câini decât ştiam. O fi şi din cauză că între timp am fost muşcat (oarecum) pt prima oară.
3) Oamenii de pe stradă se împart după cum urmează:
I) Oameni de care îmi e frică: oricine cu culoarea pielii între a mea şi a unui negru; tatuajul de închisoare e multiplicator.
II) Oameni cărora le e frică de mine: oricine cu culoarea pielii mai deschisă decât a mea plus babele bibliofile care mă văd cu tricou cu draci şi deduc că sunt satanist.
III) Negrii, cărora bănuiesc că nu le e frică de nimeni după încrederea pe care o emană mersul lor legănat.
Aşa căcând am compostat cartela la unirii (din curiozitate, la un aparat din-ăla nou cu aspect sefe, care durează de 3 ori mai mult să-ţi scuipe cartela înapoi) am constatat cu uimire ca pasajul între staţiile 1 şi 2 este închis, şi m-am hotărât brusc să-mi bag pula şi să merg pe jos până la gara de nord. La ieşire m-am holbat pe pereţii staţiei să văd un anunţ cum că pasajul s-ar închide, da n-am văzut nimic. Nu zic că nu există, da io n-am văzut niciunu, şi uite-aşa metrorexu mi-a furat o călătorie.
Dar mersul pe jos a fost plăcut. Nu mai practicasem de mult activitatea asta şi mi-am dat seama că pe bicicleta nu ai timp sa vezi nimic din peisaj, pentru că erau multe chestii schimbate faţă de cum le ştiam io. Pe scurt, sunt mai multe şantiere mai mult sau mai puţin abandonate.
Ca de obicei, m-au furat gândurile şi, încercând să ajung pe victoriei, m-am întors pe magheru. De doi ori. Nu m-ar fi deranjat prea tare, dar ploua şi mă grăbeam un pic. Şi m-am mai şi rătăcit de vreo 3 ori şi a trebuit să sun după direcţii, căcăutam o anume clădire.
Uite ce concluzii am tras din mersul pe jos:
1) Pe verde se trece în pas alergator, pt că altfel efectiv trec cu maşinile peste tine. Sau, dacă ai noroc, opresc la juma de centimetru de piciorul tău şi turează motorul.
2) Am o frică mai mare de câini decât ştiam. O fi şi din cauză că între timp am fost muşcat (oarecum) pt prima oară.
3) Oamenii de pe stradă se împart după cum urmează:
I) Oameni de care îmi e frică: oricine cu culoarea pielii între a mea şi a unui negru; tatuajul de închisoare e multiplicator.
II) Oameni cărora le e frică de mine: oricine cu culoarea pielii mai deschisă decât a mea plus babele bibliofile care mă văd cu tricou cu draci şi deduc că sunt satanist.
III) Negrii, cărora bănuiesc că nu le e frică de nimeni după încrederea pe care o emană mersul lor legănat.
marți, 18 august 2009
tarani
Nici n-am ieşit bine din scară azi dimineaţă, şi mi s-a întamplat un eveniment la care altă dată aş fi făcut spume la gură de nervi.
După ce-am mai mers un pic mi-am dat seama de asta. Şi am realizat că m-am desensibilizat total la chestii de-astea. Înainte opream lângă sau îi prindeam la semafor şi îi luam la rost până mă plictiseam. Ideea era că dacă ţip la ei suficient de mult, data viitoare o să ţină minte şi o să se asigure de 2(doi) ori sau n-o să mai facă tâmpenii. Io sunt un fel de erou, aşa.
Unii nu ziceau nimic (ăia mai bătrâni), alţii murmurau ceva fără sens (ăia mai emotivi) şi cei mai mulţi scoteau o rangă de sub scaun şi ieşeau la bătaie. Nimeni nu a recunoscut niciodată că a greşit. De cerut scuze nu se pune problema...
Cu timpu mi s-a făcut din ce în ce mai silă de confruntări de-astea. Acum văd că idioţii nu mai au absolut nici un efect asupra mea. Şi nu fac asta intenţionat. Pur şi simplu nu mă mai afectează. Îi accept ca pe ceva firesc, merg mai departe şi sper ca data viitoare să nu mă trântească cu tâmpla de bordură. Nu poate fi un sentiment prea plăcut să mor.
Aici o să citez din jurnalu intim şi personal pe care l-am ţinut aproape 2(doi) zile: Ce ma sperie la rutina asta e ca poate ma plesneste o masina in timp ce sunt visator si mor fara sa-mi dau seama. Prefer sa mor suferind decat sa ma trezesc pe neasteptate ca nu mai exist.
Acum mă enervez căcând mă duc să-mi cumpăr bere (s-o scumpit berea, apropo) şi trec pe lângă o tânără mămică şi încerc să trag cu ochiu la urâţenia din cărucior - pe care o plimbă prin cel mai puţin zgomotos cartier din capitală - ca să văd în ce poziţie caraghioasă mai doarme, trece pe lângă noi un puşti cu o motoretă din-aia pt care nu-ţi trebe permis şi ne lasă pe toţi cu urechile ţiuind şi copilu se trezeşte şi începe să plângă.
În altă ordine de idei, mai are şi altcineva erecţie când ascultă Zeppelin?
După ce-am mai mers un pic mi-am dat seama de asta. Şi am realizat că m-am desensibilizat total la chestii de-astea. Înainte opream lângă sau îi prindeam la semafor şi îi luam la rost până mă plictiseam. Ideea era că dacă ţip la ei suficient de mult, data viitoare o să ţină minte şi o să se asigure de 2(doi) ori sau n-o să mai facă tâmpenii. Io sunt un fel de erou, aşa.
Unii nu ziceau nimic (ăia mai bătrâni), alţii murmurau ceva fără sens (ăia mai emotivi) şi cei mai mulţi scoteau o rangă de sub scaun şi ieşeau la bătaie. Nimeni nu a recunoscut niciodată că a greşit. De cerut scuze nu se pune problema...
Cu timpu mi s-a făcut din ce în ce mai silă de confruntări de-astea. Acum văd că idioţii nu mai au absolut nici un efect asupra mea. Şi nu fac asta intenţionat. Pur şi simplu nu mă mai afectează. Îi accept ca pe ceva firesc, merg mai departe şi sper ca data viitoare să nu mă trântească cu tâmpla de bordură. Nu poate fi un sentiment prea plăcut să mor.
Aici o să citez din jurnalu intim şi personal pe care l-am ţinut aproape 2(doi) zile: Ce ma sperie la rutina asta e ca poate ma plesneste o masina in timp ce sunt visator si mor fara sa-mi dau seama. Prefer sa mor suferind decat sa ma trezesc pe neasteptate ca nu mai exist.
Acum mă enervez căcând mă duc să-mi cumpăr bere (s-o scumpit berea, apropo) şi trec pe lângă o tânără mămică şi încerc să trag cu ochiu la urâţenia din cărucior - pe care o plimbă prin cel mai puţin zgomotos cartier din capitală - ca să văd în ce poziţie caraghioasă mai doarme, trece pe lângă noi un puşti cu o motoretă din-aia pt care nu-ţi trebe permis şi ne lasă pe toţi cu urechile ţiuind şi copilu se trezeşte şi începe să plângă.
În altă ordine de idei, mai are şi altcineva erecţie când ascultă Zeppelin?
miercuri, 15 iulie 2009
zău, fetelor...
...io nu ştiu cum reuşiţi să vă purtaţi prin viaţă, mai ales prin oraşele de fiţe cum e bucureştiu...
Azi se dădu unu la mine. Venea din spate cu o decapotabilă. Claxoane, replici, alea. Mă întorsăi încântat spre el, de era să-i scot ochii cu mustaţa, şi îi pică faţa instantaneu.
Io nu mă lăsai dezcurajat şi începui să-i trimit bezele, da el nimic... Luă curba şi se duse...
Azi se dădu unu la mine. Venea din spate cu o decapotabilă. Claxoane, replici, alea. Mă întorsăi încântat spre el, de era să-i scot ochii cu mustaţa, şi îi pică faţa instantaneu.
Io nu mă lăsai dezcurajat şi începui să-i trimit bezele, da el nimic... Luă curba şi se duse...
marți, 23 iunie 2009
tot cu ploi
1. Referitor la asta, azi se uda de zor iarba deşi afară ploua. Aceeaşi ploaie de aseară, deci nu e ca şi cum i-ar fi luat prin surprindere.
2. Dacă nu vezi anvil nu eşti roacăr adevărat. Asta presupunând că ai văzut deja spinal tap, pentru că altfel nu eşti nici măcar pochemon.
3. Aseară, undeva în jurul berii a 4-a, încercam să vedem anvil când linştea ne-a fost perturbată de o maşină deosebit de zgomotoasă. Ei, ce crezi că era? Era maşina de udat străzi. Da, vorbesc serios.
4. Să stingeţi becurile de ora pămîntului, copii. Şi să nu lăsaţi apa să curgă în timp ce vă spălaţi pe dinţi, ca să aibă primarii cu ce să înece plantele şi bicicliştii.
5. Felicitări, bucureştiule, că ai reuşit să fii mai înspăimântător decât mama natură în vremuri de încălzire globală.
2. Dacă nu vezi anvil nu eşti roacăr adevărat. Asta presupunând că ai văzut deja spinal tap, pentru că altfel nu eşti nici măcar pochemon.
3. Aseară, undeva în jurul berii a 4-a, încercam să vedem anvil când linştea ne-a fost perturbată de o maşină deosebit de zgomotoasă. Ei, ce crezi că era? Era maşina de udat străzi. Da, vorbesc serios.
4. Să stingeţi becurile de ora pămîntului, copii. Şi să nu lăsaţi apa să curgă în timp ce vă spălaţi pe dinţi, ca să aibă primarii cu ce să înece plantele şi bicicliştii.
5. Felicitări, bucureştiule, că ai reuşit să fii mai înspăimântător decât mama natură în vremuri de încălzire globală.
luni...
...ce zi de căcat...
Primu lucru am văzut fata aia împuşcată în iran. Era pe toate saiturile "premium" de ştiri. Doar n-ar fi pierdut vulturii ăştia necrofagi ocazia să facă hituri... Şi era cu titluri gen "eroina revoluţiei" şi de-astea. Şi-am zis - ce pula mea - dacă e încă pe utub nu poate fi prea violent. Dacă nu ai văzut clipul deja, te implor să nu-l cauţi. Vorbesc serios.
Apoi impotenţa poliţiei din botoşani. Nici mie nu-mi place organu, da cu mizerii de-astea chiar nu sunt de acord.
Şi mai fu ăsta.
Asta ca să vezi în ce lume de căcat trăieşti şi ce mamifer primitiv e omu. Sper să ne depăşească păianjenu la un momentdat, că dacă omu rămâne specie dominantă peste 10000 de ani, io mă sinucid.
Şi ca să-mi fie ziua plouată şi la propriu a trebuit să aleg momentul perfect de plecat acasă dinspre serviciu. Şi am reuşit. Au fost 2(doi) rafale sănătoase de ploaie şi ăştia pe net anunţau furtună la 22:00, aşa că am dedus că am o fereastră de pedalat spre casă pe la 20:00.
Şi m-am pornit. Precaut, cu stopu aprins şi nivelu de estimare a prostiei la volan dublat. Pe aleea menţionată în postu trecut mă gândii să fac şi un test de frâne să văd căcam care-i aderenţa. Aderenţa fu de tot căcatu. Nu căzui de data asta, da jonglai cu ghidonu ca-n filmele cu proşti. Şi când reuşii să mă opresc mă râsăi o vreme de mine, pentru că nu fu nimeni în jur ca să râdă. Şi când mă terminai de râs, mă pornii înapoi la drum mai voios.
Şi voios fusăi şi când trecui cu picioarele în sus prin lacurile de acumulare de la baza străzilor. Pentru că ştiam poziţionarea exactă a gropilor şi nu aveam emoţii prea mari. Şi când urcam cu pinion mai mare panta tot voios eram, pentru că unii şoferi erau de treabă şi mă stropeau cu apă de baltă pe faţă ca să rămân proaspăt.
Îmi trecu voioşia când văzui un căţeluş cum e călcat pe cap.
În rest, drum fără peripeţii. Principala preocupare era să prevăd roşul la semafor şi să încetinesc fără să frânez, pentru ca nu aveam aderenţa pe care o am pe gheaţă de exemplu. Şi asta din cauză că pe stradă, de fiecare dată când plouă, se face o spumă foarte alunecoasă. Tu ai văzut chestia asta? Am mirosit-o azi şi avea iz de detergent. Să fi dat cu detergent pe străzi? De ce-ar face cineva asta? Sau o fi de la uleiurile de la maşini, ploaia acidă şi poluare, în general?
În fine... Şi când îmi calculam io cam în cât timp s-ar usca mozolu ăsta, încep să mă lovească nişte picături. Eram la 3 străzi de casă şi deja mă ofticam c-o să trebuiască să-mi pun tricou la uscat de la faza asta. Şi picăturile dureau din ce în ce mai tare. Mă uitai în sus - nu treceam pe sub pomi, să se scurgă câte-o frunză de-odată. Şi deveneau şi mai dese.
Mă gândii că şansele să plouă a 3-a oară la fel de tare ca primele 2(doi) sînt mici, aşa că continuai. Între cele 2(doi) semafoare unde cugetam io în felu ăsta, ploaia deja mă udase pân la os şi acum îmi strica şi vizibilitatea. După logica "îs deja ud, ce mai contează 5 minute?", continuai să pedalez.
Şi mă învăţai să ţin doar un ochi deschis de-odată, în timp cecelălalt îşi scutură pleoapa de apă. Şi uite-aşa ajunsăi la 2(doi) străzi de casă. Aici ar fi fost chiar aiurea să mă adăpostesc, când mai aveam doar un drum drept şi un viraj la dreapta pân-acas. Şi totuşi, cu vederea asta într-un ochi, şuvoiu de apă care cobora pe lângă borduri spre mine, valurile pe care mi le ridicau maşinile (de ce atunci când plouă şoferii se grăbesc cel mai tare? unde pula mea se grăbesc aşa? dacă parchează maşina în faţa blocului n-o s-o plouă la fel de tare? sau e distracţia asta de a stropi pietonii ghinionişti?) peste glezne şi spuma aia misterioasă, tre să recunosc că m-am temut de câteva ori pentru stabilitatea pe roţi. Da am strâns din dinţi, am mărit viteza cu care alternam scuturatu pleoapelor, şi am ajuns.
Şi tre să-ţi zic că fu o experienţă excelentă. Ca o baie la ştrand, da fără ciuperci pe coaie şi dureri de braţe. Şi fu poate cea mai abundentă ploaie sub care am stat vre-odată. Era ca şi cum te-ai arunca mereu într-o piscină întoarsă cu curu-n sus. Expresia "cu găleata" ar descrie cam un sfert din cât de multă apă mi-a aterizat în cap. Erau cât pe-aci să-mi strice experienţa nişte doamne vânzătoare la librărie care dintr-o poziţie strategică s-au scremut să zbiere un hohot de râs în aşa fel încât să-l aud prin tot ropotu ăla pe care-l lăsasem în spate. Le felicit şi le mulţumesc pe această cale. Apoi un cuplu de ţigănuşi refugiat în scara blocului care a fost foarte hazliu de speriat de sosirea mea. Nu înţeleg de ce un om ud care pedalează prin ploaie e atât de neobişnuit.
Când am intrat în scară mi-am dat seama că eram de 2(doi) ori mai greu decât de obicei. Şi un lucru foarte greu fu să ies din hainele alea, care se lipiseră de mine. Mai ales chiloţii.
Dar principalul motiv pentru care azi a fost o zi de căcat a fost că nu am apucat să-mi cumpăr bere în drum spre casă. Şi după baia fierbinte în care m-am aruncat imediat, nu am mai putut să ies afară. Am încercat să beau ce-a lăsat "colegu" în frigider acu o săptămână, da nu mai e băubilă (nu mai e băubilă, bă! s-o arunci, că pe mine nu mă lasă sufletu). Şi bineînţeles că m-o salvat iubita mea şi după mai multe mutre de-ale mele şi reproşuri gen "nu te gândişi şi tu să mă aştepţi c-o bere rece?" îmi procură nişte timişorene. Mulţumesc, iubita!
Primu lucru am văzut fata aia împuşcată în iran. Era pe toate saiturile "premium" de ştiri. Doar n-ar fi pierdut vulturii ăştia necrofagi ocazia să facă hituri... Şi era cu titluri gen "eroina revoluţiei" şi de-astea. Şi-am zis - ce pula mea - dacă e încă pe utub nu poate fi prea violent. Dacă nu ai văzut clipul deja, te implor să nu-l cauţi. Vorbesc serios.
Apoi impotenţa poliţiei din botoşani. Nici mie nu-mi place organu, da cu mizerii de-astea chiar nu sunt de acord.
Şi mai fu ăsta.
Asta ca să vezi în ce lume de căcat trăieşti şi ce mamifer primitiv e omu. Sper să ne depăşească păianjenu la un momentdat, că dacă omu rămâne specie dominantă peste 10000 de ani, io mă sinucid.
Şi ca să-mi fie ziua plouată şi la propriu a trebuit să aleg momentul perfect de plecat acasă dinspre serviciu. Şi am reuşit. Au fost 2(doi) rafale sănătoase de ploaie şi ăştia pe net anunţau furtună la 22:00, aşa că am dedus că am o fereastră de pedalat spre casă pe la 20:00.
Şi m-am pornit. Precaut, cu stopu aprins şi nivelu de estimare a prostiei la volan dublat. Pe aleea menţionată în postu trecut mă gândii să fac şi un test de frâne să văd căcam care-i aderenţa. Aderenţa fu de tot căcatu. Nu căzui de data asta, da jonglai cu ghidonu ca-n filmele cu proşti. Şi când reuşii să mă opresc mă râsăi o vreme de mine, pentru că nu fu nimeni în jur ca să râdă. Şi când mă terminai de râs, mă pornii înapoi la drum mai voios.
Şi voios fusăi şi când trecui cu picioarele în sus prin lacurile de acumulare de la baza străzilor. Pentru că ştiam poziţionarea exactă a gropilor şi nu aveam emoţii prea mari. Şi când urcam cu pinion mai mare panta tot voios eram, pentru că unii şoferi erau de treabă şi mă stropeau cu apă de baltă pe faţă ca să rămân proaspăt.
Îmi trecu voioşia când văzui un căţeluş cum e călcat pe cap.
În rest, drum fără peripeţii. Principala preocupare era să prevăd roşul la semafor şi să încetinesc fără să frânez, pentru ca nu aveam aderenţa pe care o am pe gheaţă de exemplu. Şi asta din cauză că pe stradă, de fiecare dată când plouă, se face o spumă foarte alunecoasă. Tu ai văzut chestia asta? Am mirosit-o azi şi avea iz de detergent. Să fi dat cu detergent pe străzi? De ce-ar face cineva asta? Sau o fi de la uleiurile de la maşini, ploaia acidă şi poluare, în general?
În fine... Şi când îmi calculam io cam în cât timp s-ar usca mozolu ăsta, încep să mă lovească nişte picături. Eram la 3 străzi de casă şi deja mă ofticam c-o să trebuiască să-mi pun tricou la uscat de la faza asta. Şi picăturile dureau din ce în ce mai tare. Mă uitai în sus - nu treceam pe sub pomi, să se scurgă câte-o frunză de-odată. Şi deveneau şi mai dese.
Mă gândii că şansele să plouă a 3-a oară la fel de tare ca primele 2(doi) sînt mici, aşa că continuai. Între cele 2(doi) semafoare unde cugetam io în felu ăsta, ploaia deja mă udase pân la os şi acum îmi strica şi vizibilitatea. După logica "îs deja ud, ce mai contează 5 minute?", continuai să pedalez.
Şi mă învăţai să ţin doar un ochi deschis de-odată, în timp cecelălalt îşi scutură pleoapa de apă. Şi uite-aşa ajunsăi la 2(doi) străzi de casă. Aici ar fi fost chiar aiurea să mă adăpostesc, când mai aveam doar un drum drept şi un viraj la dreapta pân-acas. Şi totuşi, cu vederea asta într-un ochi, şuvoiu de apă care cobora pe lângă borduri spre mine, valurile pe care mi le ridicau maşinile (de ce atunci când plouă şoferii se grăbesc cel mai tare? unde pula mea se grăbesc aşa? dacă parchează maşina în faţa blocului n-o s-o plouă la fel de tare? sau e distracţia asta de a stropi pietonii ghinionişti?) peste glezne şi spuma aia misterioasă, tre să recunosc că m-am temut de câteva ori pentru stabilitatea pe roţi. Da am strâns din dinţi, am mărit viteza cu care alternam scuturatu pleoapelor, şi am ajuns.
Şi tre să-ţi zic că fu o experienţă excelentă. Ca o baie la ştrand, da fără ciuperci pe coaie şi dureri de braţe. Şi fu poate cea mai abundentă ploaie sub care am stat vre-odată. Era ca şi cum te-ai arunca mereu într-o piscină întoarsă cu curu-n sus. Expresia "cu găleata" ar descrie cam un sfert din cât de multă apă mi-a aterizat în cap. Erau cât pe-aci să-mi strice experienţa nişte doamne vânzătoare la librărie care dintr-o poziţie strategică s-au scremut să zbiere un hohot de râs în aşa fel încât să-l aud prin tot ropotu ăla pe care-l lăsasem în spate. Le felicit şi le mulţumesc pe această cale. Apoi un cuplu de ţigănuşi refugiat în scara blocului care a fost foarte hazliu de speriat de sosirea mea. Nu înţeleg de ce un om ud care pedalează prin ploaie e atât de neobişnuit.
Când am intrat în scară mi-am dat seama că eram de 2(doi) ori mai greu decât de obicei. Şi un lucru foarte greu fu să ies din hainele alea, care se lipiseră de mine. Mai ales chiloţii.
Dar principalul motiv pentru care azi a fost o zi de căcat a fost că nu am apucat să-mi cumpăr bere în drum spre casă. Şi după baia fierbinte în care m-am aruncat imediat, nu am mai putut să ies afară. Am încercat să beau ce-a lăsat "colegu" în frigider acu o săptămână, da nu mai e băubilă (nu mai e băubilă, bă! s-o arunci, că pe mine nu mă lasă sufletu). Şi bineînţeles că m-o salvat iubita mea şi după mai multe mutre de-ale mele şi reproşuri gen "nu te gândişi şi tu să mă aştepţi c-o bere rece?" îmi procură nişte timişorene. Mulţumesc, iubita!
miercuri, 17 iunie 2009
pe bulivar
Update la final
Am schimbat multe trasee în drumul spre serviciu, da' o bucată a rămas tot timpu' constantă - aia între Casa Poporului şi parcul din faţa magazinului Unirea. Nu ştiu cum plm îi zice. Trec pe-acolo în fiecare zi pentru că alternativa e printre case ţigăneşti cu străduţe ca după bombardament şi câini imenşi (ma refer la zona din spatele mitropoliei). Şi pentru că îmi place ca, înainte să-mi înfig curu în scaunu ăla nenorocit în care stau toată ziua, să miros un pic umiditatea de la fântânile arteziene şi florile de tei pe ce consider a fi cea mai impresionantă stradă din Bucureşti (datorită imensităţii Casei Poporului, nu pt că ar fi deosebit de ornată sau specială).
În afară de asta, din când în când am deosebita plăcere să zgârii subtil cu pedala bicicletei portiera câte-unui cocalar cu număr albastru care parchează pe liniile alea galbene care cică ar fi pistă de biciclete (în afară de faptul că sunt biciclete pictate pe ele nu văd alt motiv pentru denumirea asta, da fie). Şi dacă am un noroc deosebit poate îl prind şi pe muistul de şofer înăuntru şi-l fericesc cu nişte înjurături bine plasate în aşa fel încât să-l las să reflecteze toată ziua despre cât e de prost.
Dar divaghez. Ce vroiam să zic e că am învăţat aleea aia pe de rost. Ştiu fiecare placăcare nu e bine îmbinată şi fiecare creanguţă care când înfloreşte se apleacă la înălţimea ochiului şi aproape fiecare zonă în care se strâng musculiţele alea în norişori. Au tot schimbat aştia borduri pe-acolo, au schimbat şi băncile de câteva ori. Mai sunt mitinguri şi greve şi zile ale berii şi de-astea când se depăşeşte limita de ţărani pe mp. Da până săptămâna asta nimic care să-mi afecteze traseul ideal pe alee.
Şi săptămâna asta au tras ăştia ţevi pe sub bucăţica de alee de 3m pe care o traversez în mod spectaculos înainte să mă arunc peste bordură spre tramvai şi să pun frână în ultimu moment. Au făcut un şănţuleţ de 3 cm. Tre să ridic un pic de cur când trec pe-acolo. Nu mă deranjează prea mult această schimbare. Mai ales că ţevile alea sunt pentru irigat teii. Şi la cât de călduroasă se anunţă vara asta, iniţiativa e excelentă.
Şi acum problema inevitabilă. Eh, problema e că acum irigarea aia se face non-stop. Adică ieri am trecut pe-acolo la 12, când îţi fierbea carnea în transpiraţie şi alea stropeau. Azi a plouat aproape toată ziua şi alea mergeau. Când m-am întors acasă, teii ăia erau ca într-o mlaştină din filmele cu commando. Serios, erau cel putin 20 de cm de apa deasupra pământului. Acuma nu mă hazardez să zic că ăştia sunt idioţi. Poate aşa se testează sistemu la început. Mâine îmi iau aparatu cu mine şi fac şi poze.
Update: Am avut aparatul la mine şi mai erau ţărani parcaţi pe liniile galbene şi stropitoarele mergeau (la prînz), da nu mi-a venit să mă opresc ca să pozez. În schimb, iarba încolţise deja. Şi azi (23.06) se formase chiar nişte gazon. Deci din partea mea bilă albă pentru primărie şi post fail. Şanţurile nu le-au astupat, da nu mai contează...
Am schimbat multe trasee în drumul spre serviciu, da' o bucată a rămas tot timpu' constantă - aia între Casa Poporului şi parcul din faţa magazinului Unirea. Nu ştiu cum plm îi zice. Trec pe-acolo în fiecare zi pentru că alternativa e printre case ţigăneşti cu străduţe ca după bombardament şi câini imenşi (ma refer la zona din spatele mitropoliei). Şi pentru că îmi place ca, înainte să-mi înfig curu în scaunu ăla nenorocit în care stau toată ziua, să miros un pic umiditatea de la fântânile arteziene şi florile de tei pe ce consider a fi cea mai impresionantă stradă din Bucureşti (datorită imensităţii Casei Poporului, nu pt că ar fi deosebit de ornată sau specială).
În afară de asta, din când în când am deosebita plăcere să zgârii subtil cu pedala bicicletei portiera câte-unui cocalar cu număr albastru care parchează pe liniile alea galbene care cică ar fi pistă de biciclete (în afară de faptul că sunt biciclete pictate pe ele nu văd alt motiv pentru denumirea asta, da fie). Şi dacă am un noroc deosebit poate îl prind şi pe muistul de şofer înăuntru şi-l fericesc cu nişte înjurături bine plasate în aşa fel încât să-l las să reflecteze toată ziua despre cât e de prost.
Dar divaghez. Ce vroiam să zic e că am învăţat aleea aia pe de rost. Ştiu fiecare placăcare nu e bine îmbinată şi fiecare creanguţă care când înfloreşte se apleacă la înălţimea ochiului şi aproape fiecare zonă în care se strâng musculiţele alea în norişori. Au tot schimbat aştia borduri pe-acolo, au schimbat şi băncile de câteva ori. Mai sunt mitinguri şi greve şi zile ale berii şi de-astea când se depăşeşte limita de ţărani pe mp. Da până săptămâna asta nimic care să-mi afecteze traseul ideal pe alee.
Şi săptămâna asta au tras ăştia ţevi pe sub bucăţica de alee de 3m pe care o traversez în mod spectaculos înainte să mă arunc peste bordură spre tramvai şi să pun frână în ultimu moment. Au făcut un şănţuleţ de 3 cm. Tre să ridic un pic de cur când trec pe-acolo. Nu mă deranjează prea mult această schimbare. Mai ales că ţevile alea sunt pentru irigat teii. Şi la cât de călduroasă se anunţă vara asta, iniţiativa e excelentă.
Şi acum problema inevitabilă. Eh, problema e că acum irigarea aia se face non-stop. Adică ieri am trecut pe-acolo la 12, când îţi fierbea carnea în transpiraţie şi alea stropeau. Azi a plouat aproape toată ziua şi alea mergeau. Când m-am întors acasă, teii ăia erau ca într-o mlaştină din filmele cu commando. Serios, erau cel putin 20 de cm de apa deasupra pământului. Acuma nu mă hazardez să zic că ăştia sunt idioţi. Poate aşa se testează sistemu la început. Mâine îmi iau aparatu cu mine şi fac şi poze.
Update: Am avut aparatul la mine şi mai erau ţărani parcaţi pe liniile galbene şi stropitoarele mergeau (la prînz), da nu mi-a venit să mă opresc ca să pozez. În schimb, iarba încolţise deja. Şi azi (23.06) se formase chiar nişte gazon. Deci din partea mea bilă albă pentru primărie şi post fail. Şanţurile nu le-au astupat, da nu mai contează...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)